top of page
Caută
Poza scriitoruluiIrina Marasoiu

ZF Agropower de vorba cu Irina Marasoiu.

Actualizată în: 9 mai 2023



Cum pot raspunde micii producatori cererii venite de la consumatori? Prezenta la targuri nationale si internationale cu produse agroalimentare romanesti este o cale, dar pentru a duce produsele in lume micii artizani trebuie sa se uneasca.


♦ Costurile unui targ in afara tarii sunt de cateva mii de euro, in functie de locatie, durata sa ori cantitatea de produse transportate, spun reprezentantii unor businessuri din industria alimentara care au mers peste hotare ♦ „Cei mari se duc singuri la targuri si nu ii baga pe cei mici in seama, iar cei mici nu reusesc sa se uneasca si sa-si gaseasca scopul comun, dar acum lucram la asta“, spune Irina Marasoiu, fondator al brandului de tuica traditionala Pater.


Targurile internationale pentru industria agroalimentara sunt unica cale ca micii producatori sa vina in intampinarea cererii, in crestere, din strainatate pentru produsele romanesti, in special pentru cele traditionale si certificate ca atare, a fost una dintre concluziile editiei din 20 decembrie a emisiunii ZF Agropower. Ei au afirmat acest lucru in contextul in care costurile cu transportul sunt semnificative pentru a livra produse in cantitati mici si astfel, de multe ori, nu reusesc sa-si scoata produsul din tara.


„Ne-am dori foarte tare sa mergem la un targ mare, la un targ international cu produsul nostru si sa ne bucuram de comunitate si de straini. Stiu de la colegi care au fost ca au fost bine primiti. In plus, vad asta si la noi in magazinul online, ca avem cereri de comenzi in afara, dar te costa mai mult expedierea decat produsul in sine si ne intreaba de multe ori cand participam la targuri, unde sunt ei“, spune Irina Marasoiu, fondatoare a brandului de tuica traditionala Pater.

Pater este un business de familie pornit in 2017, situat pe segmentul premium, si are doar experienta targurilor mici de spirtoase care nu au taxe foarte mari si interactiunea cu clientii este mai facila. „Dupa astfel de evenimente, clientii revin cu comenzi si uneori devenim prieteni“, spune Marasoiu. Ea afirma ca la targul Mezanin Market, taxa a fost de 300 de euro pentru doua weekenduri.

Insa, Romania este cunoscuta ca o tara slab prezenta la targuri, chiar mai putin prezenta decat vecinii din Bulgaria, con­form ultimelor statistici, iar interna­tionalizarea produselor romanesti este inca o notiune pusa anevoios in practica, dat fiind faptul ca mediul antreprenorial romanesc este tanar. Totusi, producatorii romani sustin ca ar merge, dar costurile pentru a fi prezenti la un targ interantional sunt mari si deseori nu au gasit sprijin financiar din partea statului, iar acest lucru i-a descurajat.

„Sper sa punem la cale o asociatie si in baza acesteia sa putem sa mergem mai multi oameni la un targ international cu un stand. Pentru asta e nevoie sa accesam fonduri sau sa primim sprijin de la stat, dar stiu de la alti antreprenori ca statul nu prea se implica si asta i-a descurajat sa participe la targuri“, a mentionat Marasoiu.


De asemenea, Adina Todea, fon­datoare Wine and Dine, un magazin din Oradea care a adunat vinuri de la 13 crame roma­nesti, micute, spune ca prezenta la targuri este benefica si e nevoie ca producatorii sa participe la targuri cat de multe si cat de dese.

„De doi ani, de cand ne ocupam de vinuri, am participat la un singur targ de specialitate, organizat de Asociatia pentru cultura si civilizatia vinului Millessime, in Oradea, unde am reprezentat cateva crame. A fost benefic, pentru ca am putut discuta cu alti producatori si am descoperit crame cu vinuri foarte bune si soiuri romanesti traditionale si cu unii am batut palma, ca ulterior sa vina in magazinul nostru. Totodata, am cunoscut si clienti din mai multe judete“, a mentionat Todea.

Ea a adaugat ca a participat si la degustari de vinuri romanesti in ultimii zece ani si a observat ca se creeaza relatii, in special cu parteneri din aval si din amonte domeniului in care activezi, in sensul ca iti poti gasi anumiti furnizori si anumite tipuri de clienti.


„Noi am inceput businessul de la un targ. Acum vreo 20 de ani am mers la un targ micut din Rahova si eram prezenti cu o lingura mare de lemn de magiun de prune. Apoi am mers cativa ani la un targ traditional organizat de Muzeul National al Taranului Roman si taxele se stabileau in functie de cheltuieli. La sfarsitul targului ne uitam pe facturi si imparteam la toti participantii. Targul este esenta clara a comertului produselor traditionale“, spune Bibiana Stanciulov, fondatoarea Sonimpex, businessul din spatele brandului Produs de Topoloveni, cunoscut pentru magiunul de prune.

Apoi, ea isi aminteste ca in cativa ani Ministerul Agriculturii a sprijinit prezenta producatorilor romani la targul interna­tional de produse agricole si alimentare Grüne Woche de la Berlin, „dar de cativa ani nu o mai face si acum participam in nume propriu in locurile in care credem ca magiunul este bine primit, in Coreea de Sud sau Japonia“.

Participarea la un targ este de cateva mii de euro, in functie de locatie, durata targului si marfa transportata. Dar, ea subliniaza ca datorita prezentei la targuri a diversificat productia, astfel incat sa vina in intampinarea cererii.


„Prin prezenta la targuri, statul nu ne ajuta doar pe noi, ci si pe el, sa-si faca un nume.“

Irina Marasoiu considera ca pentru a fi mai cunoscute produselor romanesti e nevoie de uniune. „In Romania, producatorii nu sunt cu adevarat uniti, in schimb in Italia sau in Franta, oricat de mare e concurenta intre ei, au asociatii bine puse la punct si stiu sa-si duca produsul in lume si sa-l scoata in fata. Uniunea cred ca e raspunsul pentru a paticipa la targuri. (...) Cred ca si vecinii nostri au si mai mult suport din partea statului, dar cred ca sunt si mai uniti. La noi, cei mari se duc singuri la targuri si nu ii baga pe cei mici in seama, iar cei mici nu reusesc sa se uneasca si sa-si gaseasca scopul comun, dar acum lucram la asta“, a afirmat antreprenoarea.


Anual, in Romania, sunt organizate circa 50 de targuri, conform datelor de pe site-ul Camerei de Comert si Industrie a Romaniei.


Irina Marasoiu, fondatoarea brandului de tuica traditionala Pater: La noi, cei mari se duc singuri la targuri si nu ii baga pe cei mici in seama, iar cei mici nu reusesc sa se uneasca si sa-si gaseasca scopul comun.


36 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page